27 octombrie 2013

O poarta inchisa

Am închis poarta unei case, dintr-un sat în sudul țării, la 1 km de frumoasa Dunare, unde mi-am petrecut multe vacanțe de vară. Îmi aduc aminte de jocurile copilăriei, de toți copacii în care mă suiam împreuna cu sora mea, de alergatul după pui de găină. de porcii noștrii care în fiecare an luau numele personajelor din seriale însa chiar așa tot nu scapau toamna de tăiat. Îmi aduc aminte de bunicul meu stand sub nucul bătrân cu morocanosul Bobita lângă el. Îmi aduc aminte de fetele din sat, de primul meu pahar cu vin, de plaja de la Dunare, de barja eșuată pe care o exploram. Îmi aduc aminte de rândurile lungi de porumb, greutatea galetilor cu must cand le caram de la jgheab, de mirosul de pâine caldă, de via de pe deal, de terenul de la marginea satului unde mai mergeam noaptea sa mananc pepeni, de puisorii galbeni abia ieșiți din ou.
Am închis poarta oarecum grăbit sa plecăm odata, obosit de atata încarcat de bagaje - multe nimicuri, multe amintiri, și toată recolta bunicii , zeci de borcane cu gem, de murături, de zacuscă, sute de litrii de vin, zeci de litrii de țuica... munca ei de peste an, pentru nepoți și strănepoți.
Acum nucul se usucă. Mamaia nu a plans când a plecat, nici cand și-a luat la revedere de la sora ei. Sunt multe amintiri, cate aduna omul într-o viață, și astea vor fi mereu alaturi de noi. Iar acum, și tu esti mai aproape, și o sa îți poți vedea mai ușor strănepoții. Bun venit langă noi!